Cernobîl

Există un documentar pe Discovery despre cum va arăta planeta după dis­pariţia oamenilor. Viitorul imagi­nat de realizatorii documentarului are un prezent. Acesta se numeşte Cer­nobîl. Acum 25 de ani, explozia unui reactor nuclear de la Centrala Ato­moelectrică aflată la numai trei ki­lometri de oraşul Pripiat a transformat zona într-un peisaj apocaliptic. După multă birocraţie, am pri­mit acceptul Guvernului ucrainean de a vizita zona, împreună cu alţi colegi. Distanţa de aproape 100 km între Kiev şi Cernobîl se parcurge cu greutate, din cauza drumurilor din ţara vecină. În urma dezastrului nuclear provocat de explozia reactorului, a fost înfiinţată o zonă de protecţie în care au acces doar câteva mii de oameni. Cei mai mulţi dintre ei, aproape 3.000, lucrează încă la centrala nucleară, dar fac naveta dintr-un orăşel aflat la câteva zeci de kilometri distanţă. În Cernobîl sunt aproape 4.000 de oameni, angajaţi ai Guvernului, care trebuie să prevină răs­pândirea materialului radioactiv în afara zonei. Toţi poartă uniforme militare de camuflaj, încât ai senzaţia că te afli într-o garnizo

ană militară strict secretă. Fiecare are propriul aparat de măsurare a radioactivităţii, iar când acesta ajunge la nivelul de 3 mSv (milisieverti – unitatea de măsurare a cantităţii de radiaţii pe care corpul uman o absoarbe), angajatul trebuie să plece de la locul de muncă, chiar dacă programul său nu s-a sfârşit. Prin comparaţie, corpul uman absoarbe într-un an din surse naturale acceaşi cantitate de radiaţii.

În zona Cernobîlului mai există o categorie aparte de locuitori, aceia care au decis să se reîntoarcă. Apro­ximativ 1.200 de oameni trăiesc acum în unele sate din preajma oraşului. 180 dintre aceştia au refuzat să plece în urma exploziei. Singura lor pro­blemă este că nu mai pot practica agricultura.
Zona de protecţie are trei rânduri de controale. La primul se verifică toate documentele, la al doilea se mai face o inspecţie. Al treilea punct de control se află la intrarea în oraşul Pripiat, construit special de sovietici pentru angajaţii centralei nucleare. Zeci de mii de oameni au părăsit oraşul a doua zi după explozia reactorului, lăsând în urmă tot ce aveau.

Urmele URSS şi ale părăsirii în grabă a zonei sunt vizibile şi astăzi, chiar dacă vegetaţia a pus stăpânire pe oraş. Aleile şi străzile abia mai sunt vizibile din cauza copacilor şi arbuştilor. Mistreţii şi lupii, neavând nici un duşman natural, s-au înmulţit şi există riscul la orice pas printre blocurile năruite să dai nas în nas cu jivinele. Pripiat, de unde s-a furat în timp fier, chiar dacă era radioactiv, este plin de graffiti făcute de tineri care, ignorând radiaţia şi sălbăticiunile, reuşesc să treacă de gardul de sârmă ghimpată şi să scape de vi­gilenţa paznicilor

Începutul dezastrului:

26 aprilie 1986. Reactorul nuclear numărul 4 a explodat, cauzând cel mai mare dezastru nuclear din istorie. La scurt timp şi-au făcut apariţia trei brigăzi de pompieri, adică 28 de oameni de la Centrala Atomoelectrică şi din oraşele Cernobîl şi Pripiat, ultimul special construit pentru angajaţii centralei. Cei 28 au fost primii care au ajuns la incendiu, dar şi primele victime. Toţi cei 28 de pompieri au murit după două săptămâni într-un spital din Moscova. Nu ştiau nimic despre radiaţii, nu aveau nici un fel de protecţie şi au fost expuşi unor cantităţi imense de emisii nocive. Li s-a dedicat un monument denumit "Cei care au salvat lumea" şi construit în faţa staţiei de pompieri din Cernobîl. La câteva ore de la explozie, 130.000 de oameni au fost mutaţi. Cernobîl şi Pripiat au devenit oraşe-fantomă.

Zonă de restricţie

500.000 de oameni din fosta Uniune Sovietică au fost trimişi să muncească la stingerea incendiului, la decontaminarea zonei şi la construcţia unui sarcofag care să învelească rămăşiţele reactorului. Au fost denumiţi "lichidatorii". În prezent, există o zonă de restricţie totală în jurul centralei nucleare de 2.044 de kilometri pătraţi, aproape o treime din suprafaţa judeţului Constanţa. Zona de restricţie se află pe teritoriile regiunilor Kiev şi Jitomir. 3.000 de muncitori mai lucrează încă la centrala nucleară, unii dintre ei la noul sarcofag care urmează să fie finalizat în 2015, cu susţinere financiară de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi ţări donatoare. Regiunea Jitomir se află la graniţa cu Belarus, dar acolo nu există o zonă similară de restricţie, deşi sunt doar 15 km de la Cernobîl.

Interdicţii şi teste

În zona de excludere este absolut interzis să locuiască cineva. Se poate sta acolo jumătate de zi, cel mult una întreagă. De asemenea, este interzis să lucrezi permanent în Cernobîl. Tot personalul "Agenţiei Cernobîlinterinform" (Agenţia de Stat de Informaţii, Cooperare Internaţională şi Dezvoltare, aflată în subordinea Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Ucraina) lucrează în două tipuri de schimburi: 15 zile de muncă cu 15 zile de pauză sau patru zile de muncă cu trei de pauză. Personalul agenţiei care lucrează aici, dar şi cel de la centrală fac teste de radioactivitate de două ori pe zi şi tot de două ori, dar pe an, merg la spital pentru verificări amănunţite.